Nu numai adulții, dar și copiii suferă în mod frecvent de constipație cronică. Până în acest moment au existat în general doar date limitate în ceea ce privește administrarea de Bisacodil cu regularitate, pe termen lung, la copii. Un nou studiu al Clinicii de Pediatrie New Haven (SUA) a acoperit acum această lacună și furnizează date actuale cu privire la eficacitate și tolerabilitate în cazul unui tratament medicamentos pe durată îndelungată.
Rezultatul: Bisacodil este eficace, poate fi utilizat în siguranță și este bine tolerat inclusiv în cazul administrării pe termen lung, la copii. Temerile privind dezvoltarea dependenței au fost infirmate.
Constipația apare frecvent la copii. În cazul unor afecțiuni cronice, cel mai adesea există constipație funcțională. Prin aceasta se înțelege un tranzit intestinal neregulat cu scaune dure și adesea, însoțit de o eliminare dureroasă, fără cauze anatomice sau neasociat cu o afecțiune subiacentă.
Din tratamentul standard fac parte un regim alimentar bogat în fibre, laxativele osmotice și clismele, ca și administrarea suplimentară de laxative stimulante cum este Bisacodil - în situația în care efectul altor mijloace nu s-a dovedit suficient. Deși majoritatea celor afectați răspund la acest tip de tratament, rămâne o subgrupă de pacienți care a urmat puțin sau chiar deloc această procedură și este vorba de așa-numitele cazuri refractare. În mod special, aici ar putea fi utilă intensificarea administrării de Bisacodil.
Pentru a extinde datele limitate privind administrarea de Bisacodil cu regularitate și pe termen lung, în special la copii, s-a efectuat un studiu pentru a evalua eficacitatea și siguranța clinică a administrării de Bisacodil la copii și adolescenți [1].
Studiu retrospectiv la copii și adolescenți
În studiul retrospectiv au fost incluși copii cu constipație funcțională refractară, care au fost direcționați în perioada cuprinsă între 2007 și 2014 către Clinica Pediatrică (New Haven, SUA) pentru investigarea și tratarea constipației cronice.
În timpul tratamentului de bază cu laxative osmotice, copiii au avut o frecvență a defecărilor de două sau mai puține scaune pe săptămână. Pe durata a cel puțin patru săptămâni au fost tratați suplimentar cu Bisacodil. S-au înregistrat date demografice ca vârsta și sexul, doza de Bisacodil, durata tratamentului, numărul de scaune pe săptămână înainte și după tratamentul cu Bisacodil, efectele secundare și durata monitorizării ulterioare.
În total, la studiu au luat parte 164 pacienți. Vârsta medie a fost de 9,5 ani (0,9 – 21 de ani), 52% din copii au fost de sex feminin. Doza medie de Bisacodil a fost de 5 mg, durata medie a tratamentului a fost de 14 luni (între 1 și 77 luni), timp în care 90% din pacienți au luat medicamentele mai puțin de 36 luni.
Numărul de defecări săptămânale s-a dublat
Rezultatele studiului au arătat că la administrarea de Bisacodil cu regularitate (suplimentar la tratamentul existent cu laxative osmotice), frecvența medie a defecărilor a crescut semnificativ de la două la patru defecări pe săptămână (p < 0,001).
La 57% dintre pacienți (94 din 164) s-a putut remarca în plus o frecvență a defecărilor ≥ 3 defecări pe săptămână.
Nu apare dependență în cazul tratamentul cu Bisacodil pe durată îndelungată
De asemenea, autorii au abordat și măsura în care tratamentul pacienților cu Bisacodil poate fi întrerupt progresiv, menținându-se o frecvență constantă a defecărilor de ≥ 3 defecări pe săptămână. În acest sens au putut fi analizate datele de la 71 copii.
La 55% dintre pacienți, simptomele au putut fi ținute atât de bine sub control încât a fost posibilă o întrerupere cu succes a administrării de Bisacodil (printr-o reducere progresivă a dozei, respectiv a frecvenței de administrare). 45% dintre pacienți au continuat tratamentul cu Bisacodil.
Autorii au observat că nici durata tratamentului și nici doza administrată, vârsta sau sexul nu au avut vreo influență asupra întreruperii sau a lipsei de întrerupere a tratamentului. Administrarea de Bisacodil a putut fi întreruptă la mulți pacienți, independent de durata tratamentului și de doza administrată.
Numai la 8% dintre pacienți (13 din 164) s-au observat efecte secundare iar acestea au reprezentat în principal durerile abdominale temporare și diareea. În majoritatea cazurilor, aceste efecte secundare au dispărut după ajustarea dozelor și au dus la oprirea tratamentului doar în cazul a cinci pacienți.
Bisacodil: Eficacitate și siguranță clinică la administrarea pe termen lung
Studiul retrospectiv a arătat că la administrarea de Bisacodil se poate dubla frecvența săptămânală a defecărilor la copiii cu constipație cronică refractară.
Tolerabilitatea pacienților privind substanța activă pe o perioadă medie de administrare de 14 luni a fost, în general, bună, doar la 8% dintre copii înregistrându-se efecte secundare, care au dispărut de regulă, după ajustările dozei. Temerile cu privire la dezvoltarea unei dependențe în urma tratamentului cu Bisacodil au fost infirmate de autori, tratamentul pe termen lung nu a fost asociat cu dezvoltarea toleranței, nici cu alte complicații.
Per ansamblu, studiul reiterează eficacitatea și siguranța clinică a administrării de Bisacodil la copii, în special în administrarea pe termen lung.
Literatură
- Bonilla S et al. Long Term Use of Bisacodyl in Pediatric Functional Constipation Refractory to Conventional Therapy. Journal of Pediatric Gastroenterology and Nutrition 2020, published ahead of print, doi: 10.1097/MPG.0000000000002795
Conflict de interese: M. Eberlin este o angajată a Sanofi.
Declarații: Redactare de texte medicale și publicare finanțate de Sanofi-Aventis Deutschland GmbH.